un hibrid

Societatea e liberală pe plan filozofic, dar oligarhică pe plan economic, lucru derutant. Aparent, principiile sunt liberale: apologia egoismului individual, a eficacităţii practice, a spiritului de antrepriză, a vicleniei tenace etc., cu lipsa transcendenţei, a sensului comunităţii, devalorizarea gratuităţii etc. În schimb, pe plan practic, ce avem e un soi de control şi stratificare oligarhică. Nici urmă de liberalismul de la care teoretic se revendică. Prezenţă militară ubicuă, apărare a achiziţiilor în faţa ‘pieţelor emergente’, China, India etc., menţinerea dolarului şi petro-dolarului ca monede globale, obsesie a controlului, protecţionism, intervenţionism, nostalgie a timpurilor hegemoniei… Nu avem, cum s-ar putea crede, o societate liberală, una a triumfului pur şi crud al pieţei (critica neoliberalismului pur e deficitară). E un hibrid, un avatar istoric inedit: un cadru liberal menţinut cu mijloace non-liberale.
       …Ce e enervant e că am ajuns târziu în această lume, la sfârşitul ei, cât să-i vedem luminile palide. E destul de derutant – şi impresionant în acelaşi timp. Occidentalul nu mai crede în el. Nu simţi că mai crede în lucruri, că mai există un fior metafizic, un sens de civilizaţie, că-şi mai găseşte locul în sânul unei cosmologii ordonate. Tot ce vrea e să fie lăsat în pace, să aibă ‘linişte’, să-şi păstreze achiziţiile – sindrom clasic de abandon. Şi am venit noi, de la capătul lumii orientale, să asistăm la agonie.
       Ce-i putem oferi, cu ce i-am putea ‘ajuta’ restul de devenire? Deocamdată nu văd nimic, nici măcar aportul demografic. Civilizaţional, cultural, Estul imitator şi pestriţ e un vid, o civilizaţie de patchwork second hand. Am în continuare sentimentul călătorului fără bilet, înfigându-şi unghiile în carne.
       Ce căutăm acolo? Nu am nici azi un răspuns convingător, care să ofere umbra unei perspective. Hotărât, nu am habar unde mergem.

Lolita

Ştiu ce m-a afectat atât la moartea lui L. Ideea risipirii fără sens, ratarea ca dandysm vid; nici împlinirea, nici ratarea nu par să aibă deodată un sens. S-au adăugat precarul, improvizaţia, rapiditatea loviturii. Dar în mod fundamental, asta a fost.

       Pivot are dreptate: Lolita lui Nabokov ar avea astăzi probleme. Istoria unui tip nevoit să se însoare cu o văduvă ca să se poată culca cu fiica ei de 12 ani şi jumătate… Cât despre jurnalul lui Gide, ar fi azi complet de nepublicat, cade direct sub sancţiunea legii.
       Exaltăm revoluţia sexuală, fesele ajunse în toate vitrinele; n-a fost, de fapt, decât un determinism comercial. Imaginea sexuată, injuria, argoul, aluzia vilă – toate astea nu sunt libertăţi, fiindcă atrag public. O libertate se vădeşte abia în acceptarea a ceea ce e respingător, a ceea ce va face gol în jurul tău. Scriitorii au azi mai puţină libertate, lucru concret şi manifest. Şi apoi, epifenomenele vizibile, estetica fumatului, dispărută complet din media, mimetismul poliţienesc, îngrădirea spaţiului public. Declin lent şi caracterizat.

       Makine, după deghizamentul Osmonde: ‘Trebuie să facem tot ce putem pentru a-i smulge pe oameni din această societate prădătoare şi din starea lor de zombies. Poate că vom reuşi să salvăm câteva suflete’.
       Nu trebuie să ‘trebuie’ nimic.

Ce e gheata carbonica

gheata carbonica
Gheata carbonica este destul de usor de produs, ba chiar de multe ori, gazele bogate in dioxid de carbon sunt doar rezultatul secundar al altor reactii chimice cum ar fi cele e folosite pentru la producerea amoniacul din azot sau ca produs secundar al fermentarii maselor biologice. Ceea ce conteaza este ca dupa aceea, dioxidul de carbon este racit pana cand ajunge in stare lichida. Iar de aici se trece la ultimul pas: reducerea presiunii asa incat o parte din lichid sa se evapore. Asta face ca in urma evaporarii temperatura sa scada brusc iar restul lichidului sa inghete.
Aproape sigur ca celebrul chimist francez Thilorier nu a banuit nici pe departe peste ce a dat atunci cand in 1834 a observat cum dupa ce a deschis un recipient cilindric cu dioxid de carbon lichid o ce mare parte din continut s-a evaporat, iar in urma a ramas gheata carbonica. Mult mai tarziu,  stiinta si tehnologia moderna au realizat importanta acestui produs si au  descoperit zeci de noi utilizari pentru gheata carbonica, de la cocktail-uri ultra-reci ce fumega asemenea unui lichid dat in clocot la punctul de fierbere pana la aplicatii stiintifice de ultima ora precum racirea instantanee a mostrelor si esantioanelor biologice.
In plus daca vi se pare ca gheata uscata nu are suficient de multe aplicatii, ce parere aveti de sistemele de curatare prin sablare. Acele pompe de  presiune ce imping nisipul printr-un tub lung si nu foarte gros, facandu-l sa iasa cu viteza mare pe partea cealalta pentru a curata precum un smirghel orice suprafata plina de murdarie, vopsea, etc. Doar ca in loc de nisip se folosesc pelete de gheata carbonica. Este o tehnologie ultra moderna ce a fost utilizata chiar si in Bucuresti la restaurarea unor monumente istorice de mare insemnatate.

Altădată oamenii şi-ar fi dat viaţa pentru sublim

 ‘Altădată oamenii şi-ar fi dat viaţa pentru sublim’ (Moshe Idel).

       Mildred Pierce (1945).

       Există un morb al arţagului minor, devastator mai ales în culturile de imitaţie. Ceea ce face dezbaterea, orice dezbatere, dezgustătoare şi mutilantă. Ştii că nu vei ‘interveni’ nicăieri, niciodată. Singura cale, singura ieşire e individuală.

       God damn it, combină un pic determinările, evită capcana mono-determinismului. Insul e deopotrivă biologic, organic, psihologic, economic, istoric, social; metafizic când i se năzare. Nu privilegia niciodată una în detrimentul celorlalte, dacă vrei o sinteză sau măcar adevăruri cu caracter aplicat. Articulează calm determinările, complexificând un pic însă evitând sincretismul, fără să te temi de ce va da asta. E numai drumul tău, nimeni nu va interveni aici, nimeni n-are nici un amestec cu nimic.

       Onfray la braţ cu tatăl lui, pe stradă, ridicând ochii spre cer:
       – În seara asta nu e senin, n-o să vedem Steaua Polară.
       – Da. Cerul e acoperit de nori în seara asta.
       Şi bătrânul a murit. I-a căzut în braţe şi a murit, după cuvintele astea, în mijlocul străzii.

       Zile de loisir senin, blând, un pic idiot. O nostalgie de nespus pentru toate lucrurile trecute, şi deja pentru lucrurile viitoare.

Am revenit la locul faptei

Duminică am revenit la locul faptei, în orașul pe care nu credeam să ajung vreodată să-l cunosc așa de bine, și anume la Hunedoara. Am plecat din Hunedoara în 11 iunie, după o săptămână și o zi extraordinare, la volanul unui MINI One alb, ascultând o melodie pe care o voi posta la sfârșit, bucuros că îmi rezolvasem treburile (și încă bine!), că toți participanții germani erau de mult acasă, că nu murise nimeni, că nu căzuse nimeni în piscină, că nu ajunsese nimeni în comă alcoolică și alte astea, bucuros nevoie mare, că scumpa mea cunoștință Nadia rămăsese cu castelul intact, că prin facilitarea mea niște capitaliști îmbuibați transferaseră niște sume măricele în biata noastră țărișoară :)

Am revenit la Hunedoara într-o zi călduță de sfârșit de toamnă și m-am pomenit din nou în fața minunatului castel, a cărui fațadă principală the supergirl from Alba (vezi postul din iunie cu mulțumirile mele multe și felurite) o îmbrăcase deja, așa cum promisese, în schele multe și urâte.

La castel, ca în vară, puzderie de lume. Români, unguri, nemți, italieni. Autocare cu prichindei de grădiniță, profesoare isterice cu elevi de a opta, perechi amețite, lume multă, deci, și pestriță. Vânzătorii de suveniruri s-au înmulțit, ceea ce e bine. Terasa și restaurantul inimoșilor Lupulești pline, ca de obicei.

Apa Cernei ce curge pe sub podul de lemn, ca de obicei, plină de PET-uri. Ruinele industriei socialiste tot la locul lor, drumurile de acces spre castel parcă și mai proaste ca în primăvară și vară. Și, pentru că nu pot lipsi din peisajul românesc, oriunde ar fi el, câini și iarăși câini. Cu duiumul. În curtea castelului, în curtea bisericii și cimitirului reformat, în fața catedralei ortodoxe din centru.

Am făcut pe veritabilul ghid pentru cei trei însoțitori, cărora le mulțumesc pentru compania plăcută (Alex…. dacă mai îmi aduci aminte de manualul ăla de știi ce din Bierhaus, o să râd până mor, după care te iau la bătaie :) )))). La un moment dat se luaseră după noi niște turiști, români desigur, hai bă după ăla, că zice ceva de turnu ăla… :) )))

Considerându-mă deja un om de-al locului, am făcut pe îndrumătorul atent și la decentul restaurant Rustic din centrul Hunedoarei, unde comeseanul de pomină zis și Echipa Sfert de Secol a dat niște note cam proaste mâncării, dar cred că a fost prea exigent. Exemplificarea fotografică s-a văzut deja :)

Am continuat periplul hunedorean pe drumul, străbătut și ăla de MINI-ul alb de n ori prin primăvară, spre Hațeg, pe la Silvașu de Jos, cu Retezatul în stânga și Țara Hațegului în dreapta, și ne-am oprit la Densuș. Unde n-am fost niciodată. Mi-a plăcut. Merită. În lumina palidă a serii, biserica pare ireală, iar liniștea cimitirului rezonează perfect cu fragmentele de litere albe și vechi de pe pietrele funerare romane, folosite la construcția senzațională a bisericuței din deal…. Monument de maxim românism, aș zice. Completat, românește, cu ruinele din centrul comunei, cu castelul ruinat de lângă Primărie, cu buruienile, băltoacele, gropile și gunoaiele din jur…

Și ne-am întors prin Poarta de Fier a Transilvaniei, pe la Bucova și Marga, prin Țara Gugulanilor, pe la Glimboca, Obreja și Iaz, până în Caransebeșul care seamănă cu Toronto (insider-ii știu de ce :) și unde, fiind ca la Toronto, desigur că ne-am pierdut. Era noapte, domle, și ceață, na!

E sărăcie multă în Hunedoara și sunt ruine multe, și gropi, și gunoaie, și câini vagabonzi cu duiumul și prea mulți oameni triști. Dar mie mi-i tare drag de ea și, mai ales, de castel :) Chiar dacă e plin de schele acum și-n hrubele alea întunecate e tare, tare frig :)

FIFA Soccer 13

Printre cele mai apreciate si mai jucate jocuri de pe piata sunt jocurile sport. Aceste jocuri iti ofera acelasi spirit de competitie si adrenalina ca si sportul real, dar fara a acumula oboseala si intr-un mediu virtual.
Piata de jocuri noi este mereu in cautare de noi tehnologii care sa faca noile intrari pe piata mai atractive si mai usor vandabile. Una dintre aceste tehnologii care a pornit de la jocurile pe consola si s-a extins si la jocurile pe PC este cea HD. Din ce in ce mai multe jocuri online HD isi fac aparitia pe piata, si au ca scop oferirea unei imagini mai clare si a unei experiente de joc mai bune.
Printre jocurile la care aceasta tehnologie a prins cel mai bine se numara si jocurile cu sporturi, si poate unul dintre cele mai asteptate jocuri care acum poate fi jucat si in format HD este FIFA Soccer 13. Acest joc doreste sa surprinda cat mai bine drama si trairile din fotbal. Controlul aspura minigii de catre jucatori este unul aproape perfect . Pasele proaste devin mai greu de controlat dandu-le aparatilor posibilitatea sa intre pe contraatac mult mai usor.
Jocul este unul interactiv care iti permite sa stai conectat cu prietenii sa concurezi contra lor si sa impartasesti cu ei din trairile tale pe teren. Totul este  masurat intr-un mod corect si fairplay pentru toti jucatorii iar provocarea este sa urci cele 100 de nivele, sa deblochezi recompensele si sa te bucuri de trairile live bazate pe jocurile de fotbal din lumea reala. La fel ca si in cazul cluburilor din lumea reala, trebuie sa iti sustii clubul de fotbal impotriva rivalilor,  sa  iti ridici clubul cat mai sus in liga de fotbal si sa eviti retrogradarea.
Pentru pasionatii de fotbal,FIFA Soccer 13 este un joc care neaparat trebuie jucat.

Despre cărţi, gramatici şi literaturi

Mă declar fericit că am crescut într-o casă cu o bibliotecă mare. În care bunicul şi tatăl meu îmi citeau cu mare plăcere cam tot ce îmi doream să mi se citească, iar, mai târziu, în ceea ce priveşte literatura am găsit în mama atât un partener avizat de dialog, cât şi un finanţator generos.

Mult mai târziu, am înţeles, prin vizite la prieteni, prin discuţii la şcoală, prin privitul la televizor a unor case de români fără nicio carte în ele (lucru pe care îl constat, de fiecare dată, când butonând telecomanda dau peste emisiuni elocvente cum ar fi “Schimb de mame” sau “Cireaşa de pe tort”), cât este de important să creşti într-o casă cu cărţi şi, mai ales, să îi citeşti copilului tău şi să îi pui o carte în mâini.

În sensul acesta, sunt foarte fericit că am crescut într-o casă în care se găsea şi Gramatica Limbii Române (în două volume, editată de Academia R.P.R. în 1963 sub îndrumarea lui Alexandru Graur, dacă nu mă înşel), dar şi ediţia din 1981 a “Istoriei literaturii române de la origini până în prezent” a lui George Călinescu.

În ce priveşte gramatica, am avut norocul că profesoara de limba română şi diriginta mea din gimnaziu era foarte bună la gramatică şi îi plăcea foarte mult această materie, m-aş încumeta să afirm că o prefera literaturii. Ceea ce este destul de rar la profesorii noştri de română, îndrăgostiţi până peste măsură de acele comentarii literare celebre, la care, din câte înţeleg, s-a cam renunţat. Plăcându-mi gramatica atât de mult, vă daţi seama, ce bucurie am avut zilele acestea, când, cu ocazia vizitei la Editura Academiei Române (vezi postul anterior), mi-am cumpărat noua gramatică, tot în două volume, dar care acum poartă numele de “Cuvântul” (pentru generaţii întregi fusese vorba despre morfologie) şi “Enunţul” (sintaxa pentru cei de modă veche). Două tomuri ample şi cu siguranţă folositoare.

Literatura mi-a plăcut şi ea mult. Nouă ni s-a predat literatura în stilul vechi, al comentariilor multe şi zicătoare de nimic şi al metodei cronologice, conform căreia nu se făcea atât de mult literatură pe cât se făcea istorie literară. Şi la asta s-a renunţat acum, dar nimic nu mă convinge de faptul că metoda veche nu era mai bună în a forma o cultură generală solidă. Asta este, însă, altă discuţie.

Am citit mult şi regret că nu o mai pot face în aceeaşi măsură ca acum câţiva ani. Fără o îndrumare detaliată, mi-am construit propriul canon în ce priveşte literatura română şi universală, dar am apreciat şi am păstrat şi acea listă întocmită de regretatul profesorul Tohăneanu de la Literele din Timişoara şi dată nouă de către doamna profesoară de limba latină, care cuprinde 100 de capodopere obligatoriu de citit.

Oare câţi elevi şi studenţi (şi nu doar cei de la Litere) mai primesc astăzi asemenea liste şi câţi dintre ei citesc măcar 30 din cele 100 de cărţi indicate? Experienţa mea din semestrul trecut mă face să cred că aproape nici unul, procentul tinde cu viteza luminii spre zero.

Disclaimer: Acesta este un post de modă veche, conservator, chiar reacţionar, al unuia pentru care wikipedia nu se compara cu Duden-ul şi Enciclopedia Britanică, iar sonetele lui Shakespeare n-au niciun farmec în varianta de e-book. Aştept comentarii pe măsură.